FOTO: Viitorul lui Hagi s-a strâns în Voluntari. Nicoale Dică: „Sunt sigur că vom rămâne în Liga I!”

FOTO: Viitorul lui Hagi s-a strâns în Voluntari. Nicoale Dică:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Viitorul Voluntari s-a reunit luni, 13 ianuarie, la stadionul din Voluntari după trei săptămâni de pauză. La primul antrenament din 2014 și-au făcut apariția și cei trei jucători care au fost împrutați la Steaua: Ionuț Mitriță, Gheorghe Daniel și Adrian Boitoș, plus Bogdan Țâru, Florin Tănase și George Șerban, care au revenit de la CSVoluntari.  De asemenea, Gheorghe Hagi a renunțat la patru jucători: Ionuț Șerban, care s-a transferat la CSU Craiova, iar Cosmin Vâtcă și brazilienii Thiago Luiz, Emerson și-au reziliat contractul.

„Tot Steaua e favorită la titlu!”

La primul antrenament din 2014, veteranul lotului, Nicolae Dică (33 de ani) este sigur că Viitorul va reuși să continuie în liga I și să îndeplinească obiectivul clasarea în primele zece locuri. „Sunt sigur că vom reuși să ne salvăm de la retrogradare. În tur am avut evoluții bune, dar nu am reușit să câștigăm mereu”, a declarat Dică, care o vede pe Steaua favorită la câștigarea campionatului, deși Astra și Petrolul s-au întărit prin transferurile lui Denis Alibec respectiv Adrian Mutu.”Tot Steaua este mare favorită la titlu. Keșeru este un câștig pentru Steaua, aveau nevoie de un jucător cu calitățile lui”.
Lotul prezent la reunire
Portari: Alexandru Buzbuchi, Dragoș Balauru, George Șerban
Fundași: Florin Bejan, Sergiu Moga, Ionuț Larie, Bogdan Țîru, Bogdan Mitrea, Ionuț Puțanu, Adrian Boitoș, Alin Toșca, Paul Medeșan
Mijlocași: Romario Benzar, Cristian Daminuță, Daniel Gheorghe, Boban Nikolov, Alexandru Lazăr, Răzvan Marin, Nicolae Dică, Florin Tănase, Alin Cârstocea
Atacanți: Ionuț Năstăsie, Alexandru Băluță, Mircea Axente, Cristian Gavra, Ionuț Mitriță, Vlad Rusu.

FOTO: RĂ‚zvan Lupică

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
INTERZIS total pentru cei cu TELEFOANE mobile. Detaliul de care nimeni nu ține cont
INTERZIS total pentru cei cu TELEFOANE mobile. Detaliul de care nimeni nu ține cont
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×